Povesti de nastere

Nastere cu doula. Uneori planurile de nastere se adeveresc doar partial. Iar restul …este primit cu bucurie!

Micuta luptatoare – Mara

newborn-baby-sleeping-on-moms-chest
Viata e frumoasa in trei!

Toata lumea, sau aproape toata lumea in jurul meu nici nu ma mai intreba cum voi naste. Raspunsul era subinteles : la varsta mea – 36 de ani, nulipara – cezariana era cea mai “indicata” .

Cateva luni in timpul sarcinii am avut alte preocupari: sa fie bebe bine, si apoi vom vedea. Poate tocmai majoritatea vocilor care indicau cezariana, m-a facut sa ma gandesc cum anume as vrea sa nasc. Stiam ce inseamna recuperarea dupa o operatie si parca nu imi suradea prea tare sa repet experienta. Vorbisem cu o prietena despre experienta ei cu “cezariana”, despre teama de durere si mi-am facut o recapitulare mentala a istoricului meu medical si al momentelor in care a trebuit sa fac fata durerii fizice.

Si am inteles ca vreau  sa experimentez nasterea. Dar sa ma si pregatesc. Am participat la cursuri prenatale, am facut gimnastica speciala pentru gravide si am mers zilnic o tura completa de parc IOR iar in ultima luna inotam timp de o ora zilnic. Medicul era de partea mea, si cand copilul s-a pozitionat corect pentru nastere, mi-a dat si mai multa incredere.

In saptamana 35, dupa un control de rutina am avut o discutie serioasa cu medicul despre cum voi naste si cum se va desfasura acest eveniment. Eu si sotul meu eram atat de “scoliti” despre procedurile medicale din spital in timpul travaliului si expulziei incat l-am bombardat pe medic cu intrebari. Am simtit nevoia sa ii scriu, sa spun ce mi-as dori in si am avut sansa unui raspuns sincer, atat de sincer ca m-am intristat. Un travaliu medicalizat si monitorizat, cu multa lume in jur, copilul despartit de mine si adus dupa multe ore de la nastere. Nu asta imi doream.

Si, intr-o zi de marti, iunie, pe drumul de intoarcere de la mare, reciteam mailul medicului, si mi-au cazut ochii pe un mail trimis de pe hypnobirthinginternational.ro – un abonament la newsletter, o meditatie si datele de contact ale Andreei. Si am sunat-o. Plina de nelinisti, aprope inecata de lacrimi. Vocea Andreei mi-a adus parca linistea unei unui cristalin de apa. Am avut incredere in ea desi nu o cunosteam, era atat de sigura, de calma si linistitoare si toate lucrurile pareau posibile. Asa ca in saptamana 37 de sarcina am decis sa schimb “paradigma nasterii mele” ghidata de Andreea, si am inceput chiar din ziua aceea. Doamna doctor recomandata de Andreea m-a cucerit din prima clipa cu calmul si umorul dumneaei. Plina de deschidere si prietenoasa, mi-a spus ca fetita e bine si mi-a dat sperante ca poate fi cum vreau eu, daca totul va merge bine.

In scurt timp aveam sa o intalnim pe Andreea,care ne-a placut mult pentru felul in care privea nasterea si am inceput un training intensiv pentru a ma pregati impreuna cu bebelusul meu pentru marele eveiment. Cu exercitii, cu meditatii si cu miscare. Eram convinsa ca va totul va fi bine si am ajuns in saptamana 38, apoi in saptamana 39, am depasit primele date estimate de medici, apoi saptamana 40 si… controalele si monitorizarile la doua zile, timp in care nu se intampla nimic si toata lumea ma suna sa ma intrebe daca am nascut. Parca era un vis: ma trezeam dimineata tot insarcinata si tot cu ditamai burta si un copil care se agita inlauntrul meu. Si tot incercam metode naturale de stimulare, de declansare a travaliului, de angajare a copilului. Poate parea amuzant acum si din exterior: de la mancat anumite alimente, baut de ceai, dansat belly dance, sarit coarda, sarit pe minge, pe sot, mers alert prin parc, urcat coborat scari, nimic nu parea sa dea rezultat, la fiecare monitorizare auzeam aceleasi concluzii ca o sentinta: col inchis, dur, bebelus cu cap mobil, sus, zero contractii, lichid ca la o sarcina ajunsa la termen. Totul era in regula dar nu se intampla nimic.Si eu ajunsesem la capatul rabdarii. Noroc ca doula mea cu experienta, imi raspundea calm la mail-uri si ma incuraja in permanenta ca va fi bine, ca fac ce trebuie dar ca mai trebuie sa ma si relaxez… Si m-am relaxat.

Fix la implinirea a 41 de saptamani, aveam o noua monitorizare. Sotul meu se trezise devreme si a propus o plimbare matinala in  parc. Ne-am bucurat de inca niste momente in doi si am pornit plini de incredere spre maternitate unde… aceleasi concluzii iar doamna doctor a mi-a sugerat calm ca poate ar trebui sa facem ceva, sa incercam sa il ajutam pe bebe sa se decida. Am acceptat cu tristete … dar mi-am spus ca o fac pentru binele nostru al meu si mai ales al copilului.

Nu regret, desi am stat in camera de nasteri 24 de ore cu oxitocina picurandu-mi in vene, cu monitorizari permanente ale inimii bebelusului si ale contractiilor care intarziau sa apara – parca eram imuna la oxiton. Tarziu, cand in sala alaturata se nascusera deja doi bebelusi, am inceput sa le simt – contractiile ca niste spasme care intai au fost timide apoi au inceput sa imi muste din trup. Apoi si timida dilatatie dupa ruperea membranelor.

Se spune ca uitam toata durerea cand se naste bebelusul nostru, eu imi amintesc doar spasmele acelea care imi tremurau trupul si ma faceau sa vars. A doua zi de dimineata a venit Andreea ca o lumina incurajandu-ma iar sa respir, dupa ce toata noaptea ne trimisesem sms-uri eu ingrijorata – ea plina de incurajari. O rugasem sa imi aduca sosete pentru ca imi era frig, desi ne aflam in miez de vara si m-a asigurat ca va fi bine… si am mai facut un compromis: am acceptat analgezicul ca solutie de inmuiere a colului si ca sa amelioram spasmele. Si am atipit, mangaiata si plina de speranta ca bebelusul meu va fi in scurta vreme in bratele mele… m-am trezit si m-am plimbat prin camera, am povestit cu Andreea cu doamna doctor despre fericire, despre istorie si despre viata, de parca ne-am fi aflat la o cafea si la putin timp am aflat ca, in sfarsit dilatatia era completa si urma momentul final.. Imi suna inca in minte vorbele Andreei: “sa nu te indoiesti nicio clipa de tine” si toate incurajarile doamnei doctor, ale moasei si ale Andreei – capul bebelusui era unde trebuia, era acolo, acum era randul meu sa il ajut… dar contractiile erau scurte asa ca trebuiau folosite la maxim… si cand toata armata de la neonatologie a intrat in sala, s-a blocat tot si nu imi venea decat un gand in minte: sa nu ajungem la cezariana de urgenta… Dar, doamna doctor i-a rugat pe toti sa iasa afara si mi-a propus sa stau in ce pozitie simteam… a mai administrat putin analgezic si ceva vitamine. Eram obosita, toti eram obositi… dar am gasit forta sa caut acea pozitie, sa imping si… aproape ca nici nu mai credeam ca o sa reusesc, cand am auzit primul scancet al Marei – cel mai frumos sunet pe care l-am auzit in viata mea, cel mai frumos si emotionant moment – si am izbucnit in lacrimi.

Iar cand mi-a fost pusa pe piept, cu cordonul inca legandu-ne, am simtit ca totul dispare, de parca eram numai noi doua si caldura aceea binefacatoare ce ne invaluia. Fetita mea era perfecta, coapta si a primit noata 10. Copil de 3780g si 51 cm cu par negru si ochii ca doua masline. Micuta luptatoare care, in primele ore de la nastere a supt la sanul meu si era vioaie de parca nu ar fi trecut impreuna cu mine prin acea incercare.

Mara are acum doua saptamani. Este alaptata exclusiv si la cerere si creste frumos. Alt moment de incercare: alaptatul. Oare ii ajunge laptele? Oare se hraneste bine? Oare nu se deshidrateaza? Parca uiti tot ce ai invatat si ce stii si din pacate, mai esti si “ajutat” de catre unii “binevoitori”. Andreea ne-a linistit si de data asta ca ii ajunge chiar si picatura mea de lapte de la inceput si asa a fost. Am uitat de formule si biberoane si toate recomandarile de “completari” artificiale.

M-am tot gandit la momentul nasterii Marei, cum s-au asezat lucrurile parca pentru ea, cum am intalnit oamenii potriviti in momentele potrivite, cat de norocoasa e fetita noastra. Si m-am gandit ca am avut noroc cu Andreea, cu doamna doctor si moasele de la spital, foarte sufletiste si profesioniste. Le sunt tuturor recunoscatoare pentru tot ce au facut pentru noi.

Iar la intrebarea: de ce sa imi iau o “prietena la nastere?”  si cum m-a ajutat pe mine, as raspunde ca ajuta mult si nu doar in timpul nasterii.

Travaliul incepe inainte de ruperea membranelor, inainte de contractii, incepe in acel moment cand simti ca nu mai poti, ca nu mai ai rabdare si vrei sa nu mai fii insarcinata si sa iti tii copilul la piept, ajuta sa nu mai numeri zilele, orele, minutele pana vine acel moment, pana se realizeaza dilatatia, pana cand in sfarsit iti vezi comoara dospita in pantecul tau timp atatea luni…

Dar as adauga ceva, pentru cine nu a nascut inca: nasterea este doar o zi, un moment, adevaratele incercari vin dupa. Prima zi/noapte cu copilul acasa, primul plans, primele nelinisti daca este copilasul bine. Primele indoieli. Si da, pe noi Andreea ne-a ajutat si atunci cand ne-am indoit, cand ne-am temut, sa nu facem rau fiintei dragi mult asteptate.

Linistea parintilor este importanta pentru linistea copilului si cred ca cineva cu experienta ne poate ajuta sa fim mai puternici si calmi.

Multumesc mult, Andreea!

Alina 

O nastere fulger, un bebe turbo si o echipa de raliu

 

8305564f217a96b553d628a2fb9bbc83

Cand am ramas insarcinata, am fost foarte fericita, insa ma gandeam cu groaza la momentul nasterii. Atatea necunoscute, variabile si doar povesti horror in jurul meu. Stiam doar de nastere naturala -auch! sau nastere prin cezariana – double auch! Asa ca am refuzat sa ma mai gandesc la acea zi, pana prin luna a 5-a. Stiam de metoda promovata de Andreea, care incurajeaza nasterea naturala fara durere.

Greu de crezut, dar suna interesant!

M-am documentat, am citit cartea hypnobirthing – metoda Mongan si am stiut ca asa voi naste si eu! Am citit zeci de povesti de nasteri hypno si am vazut filmulete pe youtube cu nasteri hypno. Cel mai mult m-a impresionat faptul ca acest tip de a-ti aduce copilul pe lume implica mama, tatal, copilul, in cazul meu si doula, ca o echipa care ia parte la o experienta minunata.

De ce aceste femei au putut si eu nu as putea? Si printesa Kate a facut asta, eu de ce nu as putea? Din acel moment am stiut care este alegerea mea: voi naste natural, fara durere, alaturi de iubitul meu, vom trai momentele in care fiul nostru va parcurge drumul spre acesta lume impreuna, cu bucurie si dragoste. Am inceput cursul cu draga noastra Andreea, cea care a fost alaturi de mine in clipa in care baietelul a luat prima gura de aer, si care mi-a dat din puterea ei, puterea unei femei, putere pe care o avem toate in noi ascunsa, insa nu toate reusesc sa o gaseasca, pentru ca refuza sa o caute.

Am aflat atatea lucruri la curs, si eu si sotul, lucruri care ne-au ajutat in primul rand sa fim constienti ca nasterea frumoasa pe care ne-o dorim este posibila. M-am pregatit, am ascultat meditatiile de relaxare, afirmatiile poztive, am facut yoga, m-am incarcat doar cu energii pozitive. Nu am mai vrut sa aud povestile de nastere negative, pentru ca stiam cat m-am pregatit pentru nasterea frumoasa a fiului meu si ca va fi tot ce am visat. Mama mea si cumnata mea m-au incurajat, si ele au nascut natural, fara medicamente si au fost un model pentru mine.Fast forward intr-o zi de noiembrie, micutul si-a ales o zi de nastere superba, insorita si cu 3 saptamani mai repede decat scria la carte 🙂 ne-a luat prin surprindere, dimineata am simtit ca ceva este altfel si ca va urma sa nasc. Sotul nu credea, Andreea nu credea, dna doctor nu a crezut nici cand m-a vazut la consultatie, la ora 9, eram prea linistita. Insa a decretat: vei naste azi!

 

De aici timpul s-a scurs atat de repede incat la ora 14:00 mi-am cunoscut minunea! Am ajuns acasa, stiam ca voi duce buna parte -din scurtul travaliu – aici. Aveam contractii la cateva minute, val dupa val, venea, trecea si ma aducea mai aproape de momentul cel mare. Ma simteam excelent, nici vorba de durere. Simteam muschii cum lucreaza si bebelusul cum se impinge cu piciorusele, dragul de el, se grabea sa ne cunoasca! Am facut un dus, am mancat si am pus in practica tehnicile de relaxare, de respiratie. Eram pregatita pentru asta si ma simteam minunat. Pe la 12 si jumatate a ajuns Andreea sa ma vada. Contractiile erau in continuare dese asa ca am hotarat sa mergem la spital. Am gonit cu masinile, ca in filme, simteam ca nu mai e mult! In masina au inceput sa fie mai intense senzatiile, insa nimic dureros, mai greu mi s-a parut cand mergeam la orele de aerobic! 😛 Andreea respira alaturi de mine si ma incuraja. Pe la 1 si ceva am ajuns la spital, medicul de garda m-a consultat si a zis: mergem in sala de nasteri, esti dilatata complet! Yupii!

Asta insemna ca nu mai e mult si o sa imi strang iubirea mica in brate! Am ajuns in sala si asteptam sa ajunga la clinica doamna doctor pe care am ales-o sa ma asiste la nastere. Nu mai aveam rabdare!

A ajuns in graba dna doctor, o femeie minunata, si eu ma simteam gata sa trecem la treaba! Asta a fost partea care mi-a placut cel mai mult; eram asa aproape! Timpul si spatiul nu mai existsu, eram eu si bebelusul meu, conectati, pregatiti! Asistentele imi spuneau: tine-ti respiratia si impinge! Andreea imi soptea, ca un inger pazitor, sa respir, sa respir, cum am exersat.  Doamna doctor le-a spus asistentelor: lasati-o in pace, ca stie ce face! In cateva minute, la ora 14:00 fix, am avut copilul in brate, era incredibil! Inainte sa se nasca, am intins mana si am simtit capul copilului meu, a fost ceva minunat! Cel mai greu a trecut timpul de dupa, cat am asteptat pana l-am avut din nou in brate, cele doua ore in care am stat despartiti.

Un baietel de 2,6 kg care s-a nascut cu dubla circulara de cordon si cu manuta la obraz (Andreea ne-a ajutat sa imortalizam momentul), care a luat nota 10 si ne face foarte fericiti! Sotul l-a filmat pe bebelus la sectia de neonato: ceilalti bebelusi erau anesteziati, dormeau, doar hypno baby era activ, isi misca manutele si piciorusele si astepta sa revina la mama lui in brate.

 

Tati, care la inceput fusese mai sceptic (deh, barbatii :P), a recunoscut ca a avut dreptate Andreea cu tot ce ne-a invatat legat de nastere! M-am bucurat mult si cand m-au vizitat prietenele mele in maternitate si mi-au zis: si eu tot natural vreau sa nasc!

 

Este alegerea fiecarei femei cum isi aduce copilul pe lume, de aceea, alegeti intelept! Nu va lasati influentate de ce zice soacra, vecina, colega sau chiar un doctor ginecolog (eu l-am schimbat pe al meu in luna a 7-a) legat de nasterea voastra, fiecare femeie are povestea ei de nastere si o puteti scrie frumos! Informati-va, puneti intrebari, nu va fie frica sa spuneti nu! Trebuie sa luptati pentru copilul vostru, pentru binele lui si pentru drepturile voastre!

 

Denisa, 2016

 

 

Venirea pe lume a Nataliei – ca un joc de fulgi de nea

2-girl-mother-child-newborn-1

„Povestea nasterii mele incepe in dimineata zilei de 16 decembrie 2016 -prima zi cu ninsoare din Bucuresti (Sau poate a inceput cu o zi inainte, cand mami a facut o tura de parc Titan).

Eram nerabdatoare sa o cunosc. Inca din saptamana 36 de sarcina simteam ca se pregateste sa ne intalnim-valuri pregatitoare foarte dese pe care le imbratisam cu drag si pe care exersam respiratia lenta, invatata la curs. Am creat chiar putina panica la una din monitorizarile saptamanale, cand asistentele si medicul s-au aratat uimite de uterul meu foarte activ si nu intelegeau cum de nu nascusem inca. Probabil nu vazusera un travaliu fals atat de „activ”. La recomandarea medicului, pentru ca bebe era inca micut, am luat o pauza de la plimbari, sa nu declansam o nastere inainte de termen. Nu m-a incantat deloc acest lucru, pentru ca imi doream ca bebe sa-si aleaga singura data nasterii, dar in acelasi timp trebuia sa fac ce era mai bine pentru ea: sa o las sa se mai dezvolte putin.

Perioada de repaus a trecut, am inceput sa revin la activitatile normale (plimbat, curatenie in casa, onorati invitatii la Petrecerea de Craciun a companiei), in ciuda reactiilor prietenelor, care erau de parere ca o gravida aproape de termen ar trebui sa stea cuminte, cocotata in pat. Telefoane si mesaje din toate partile. Toata lumea ma visa ca nascusem. Toti voiau sa auda ” noutati”. Devenise obositor.

Intrasem deja in saptamana 39 de sarcina si era o zi de decembrie insorita. Nu am rezistat tentatiei de a face o tura de parc.

La 12 ore dupa plimbare (16 dec, 3:30 AM), bebe s-a hotarat sa ma anunte ca e pregatit sa ne cunoastem. Am inceput sa simt niste intepaturi asemanatoare durerilor menstruale. La inceput le-am ignorat; am bagat o „Relaxarea Curcubeului”. Dar la un moment dat au devenit ritmice si am inceput sa le contorizez. Veneau la 10 minute. Era 5:30 AM si trebuia sa vad daca il las le sot sa plece la serviciu. La 6:30, cand s-a trezit, eu faceam bagajelul, si l-am anuntat ca trebuie sa ne pornim spre spital deoarece valurile uterine erau la 7 minute. Eram foarte relaxata si fericita ca vine momentul mult asteptat.

Cand am ajuns la spital, eram dilatata doar 2 cm, insa aveam valuri uterine la 5 minute. Am fost nevoita sa ma internez, deoarece locuiesc destul de departe de maternitate, iar traficul din Bucuresti poate fi o problema majora dimineata.

Asa ca, la 8 dimineata, m-am cazat in rezerva, unde din fericire, am fost lasata singurica, sa-mi fac travaliu in voie. Tot atunci mi-am sunat si insotitoarea de nastere, care m-a sustinut pe toata perioada travaliului.

Am facut cunostinta cu moasa, i-am adus la cunostinta faptul ca nu am nevoie de epidurala sau alte substante; mi-a inteles si respectat optiunile si a incercat sa ne faca cat mai putine „verificari”, atat mie, cat si lui bebe. Mare parte din timp, mi l-am petrecut plimbandu-ma prin camera, urmarind pe fereastra jocul fulgii de nea, primul din acel an. Imi amintesc ca moasa il asculta pe bebe in timp ce eu stateam in picioare. Mi-a spus ca nu gaseste niciun motiv pentru care sa ma duca in sala de travaliu (nu avea niciun fel de perfuzie, iar atat eu, cat si bebe eram foarte bine), asa ca am asteptat linistita ca bebe sa se angajeze. Mi se pare ca a durat foarte putin.

La ora 13:00 eram dilatata 8 cm si atunci a venit si doctorul si am hotarat sa coboram in sala de travaliu. Din acel moment, nu-mi mai amintesc foarte bine ce s-a intamplat 🙂 Stiu doar ca eram foarte concentrata sa respir pe contractii, care erau foarte dese (cam la doua minute). Si in sala de travaliu, tot plimbareata am fost. Am descoperit ca pozitia preferata in timpul contractiei era stand in picioare, sprijinita cu mainile de marginea patului si rotind usor bazinul (miscari de hula-hoop). 🙂

La 14:30 am plecat spre sala de nasteri. Din pacate, nu mi-a fost permis accesul impreuna cu insotitoarea de nastere (am nascut natural intr-o sala pentru cezariene, pentru ca celelalte sali erau ocupate). Atunci mi-am pierdut putin concentrarea si m-am lasat putin ghidata de instructiunile personalului medical, in loc sa urmez tehnicile invatate la curs. Cred ca daca ar fi fost acolo si insotitoarea mea de nastere, nu s-ar fi intamplat asta.

Dar, totul e bine cand se termina cu bine si iata ca la 15:10, am nascut o printesa mica de 3,300g , pe nume Natalia-Maria. Sincera sa fiu, nu-mi venea sa cred ca totul se terminase atat de repede. Un sentiment minunat m-a invadat in momentul in care doctorul mi-a pus-o pe burtica. Era calda, fina, moale…ca o gelatina :))

Am reusit sa obtin ce mi-am propus! O nastere calma si frumoasa, fara medicamentatie.

Mi-am demonstrat mie (si celor din jur) ca se poate, am desfiintat (pe propria-mi piele) o mare parte din miturile nasterii, am invatat cat de minunat, adaptat si pregatit este corpul nostru si cred cu tarie ca asta se datoreaza in special cursului Hypno. Toate informatiile dobandite pe parcursul acestuia m-au ajutat sa devin o persoana mai relaxata, stapana pe situatie si pregatita pentru acesta experienta minunata.

Este una dintre cele mai bune investitii pe care am facut-o pentru mine.”

Laura, ianuarie 2016

 

 

Nasterea magica si implinitoare – atunci cand stii ca ai facut tot ce ti-a stat in putere. Pregatire si incredere, oameni si Dumnezeu

breastfeeding
„Vestea ca vom avea un copil a fost cea mai mare bucurie din viata noastra. Asteptam cu nerabdare momentul cand o sa il tin in brate si o sa ne iubim din priviri . Ca si pregatire pentru nastere nu aveam in gand sa urmez nici un curs in special.

De cursul tinut de Andreea am aflat de la o prietena care il urmase si am decis sa mergem si noi la el sa vedem despre ce e vorba . La inceput am fost destul de reticenti iar spre final cand  sotul a vazut cat de relaxata si increzatoare eram mi-a spus ca acest curs a fost cea mai buna investitie din timpul sarcinii.

Travaliul a inceput noaptea , chiar de ziua Andreei iar ea nu a ezitat nici o clipa si a venit la mine pentru a-mi fi alaturi. Am avut un travaliu usor si incepusem sa ma dilat din timpul pre-travaliului. Ca si experienta a nasterii am ajuns intr-un final sa fac cezariana de urgenta datorita faptului ca  copilul a intrat in stres fetal si nu mai facea fata travaliului. Desi nu am avut nasterea mult visata faptul ca am facut fata travaliului pana aproape de final mi-a dat putere ( fara epidurala , calmante , pitocin sau hidratare intravenoasa ). Andreea a fost alaturi de mine si mi-a dat putere sa trec peste valurile uterine si sa accept faptul ca era necesara o cezariana de urgenta . Tehnicile de respiratie invatate la curs si increderea pe care o dobandisem in mine ca si femeie m-au ajutat si in recuperarea destul de dificila de dupa cezariana si mi-au dat putere pentru a fi alaturi de copilul mult asteptat .

Pentru mine Andreea este mai mult decat o doula si un trainer hypnobirthing, ea este o adevarata prietena mereu dispusa sa te ajute si sa te indrume.”

Ioana,  Ianuarie 2016

https://hypnobirthinginternational.ro/hypnobirthing-international/despre-metoda-originala/

https://hypnobirthinginternational.ro/hypnobirthing-international/tehnicile-si-beneficiile-hypnobirthing/

https://hypnobirthinginternational.ro/hypnobirthing-international/cursul-hypnobirthing/